În cadrul cursului universitar „Managementul conflictului”, studenţii-psihologi conştientizează faptul că conflictul apare ca o formă de interacţiune umană prin care doi sau mai mulţi membri ai unei colectivităţi intră în dezacord total sau parţial asupra unor probleme. Cu alte cuvinte conflictul este amestecul intenţionat al unui individ sau al unui grup în eforturile de realizare a scopurilor unui alt grup. Aceasta şi reprezintă principalul motiv pentru care conflictele se află mereu în atenţia cercetătorilor. Abordarea relaţiilor umane are ca premisă relaţiile interumane care se stabilesc între indivizi cu personalităţi, mentalităţi, educaţie, sisteme de valori şi comportamente diferite şi care sunt generatoare de conflicte. Relevant pentru studenţi – familiarizarea cu metodele de evitare şi rezolvare a conflictelor sociale.